The Office în zilele noastre (2): Forumul economic de la Davos și Eminescu
I.
În birou se vorbește despre cum Nicușor Dan nu s-a mai dus la întâlnirea de la Davos. Michael aude discuția și intervine:
-Hei, e foarte important să nu răspândim teorii ale conspirației, cum e asta cum că la Davos se-adună cei mai puternici oameni din lume și hotărăsc soarte omenirii.
-Dar nu e conspirație, îi spune Oscar. Chiar se întâmplă.
-Dacă a scris un băiat pe Reddit nu înseamnă că e adevărat.
Pam e vizibil îngrijorată:
-Michael, tu credeai că forumul economic de la Davos e o conspirație?
Michael devine nesigur.
-Nu... Pentru că nu cred în conspirații.
Dwight se duce cu laptopul deschis la Michael și îi arată cea mai recentă intervenție a lui Iancu Guda pe tema asta. Michael e șocat să afle că formului economic de la Davos chiar există și se desășoară anual în văzul tuturor.
Creed vorbește la cameră: Am fost și eu de vreo două ori la Davos, în anii ’70, cu Ion Gheorghe Maurer și cu Paul Niculescu Mizil. M-au luat pe post de translator. Din cauza unei semipareze, Maurer vorbea foarte greoi și Mizil nu putea să înțeleagă ce zice. Avea nevoie de mine să-i traduc.
Michael crede acum că, dacă forumul de la Davos e real, atunci și alte conspirații sunt adevărate.
-Deci oamenii ăia nebuni de pe forumuri aveau dreptate. Americanii n-au ajuns pe Lună, doar au înscenat aselenizarea.
-Nu, Michael, aselenizarea a fost pe bune.
-Dar tunelurile dacice de sub Munții Bucegi? Astea există?
-Nu, ele nu există.
Michael nu știe ce să creadă.
-Dwight, unde ești? Caută repede pe google: tuneluri dacice Iancu Guda.
II.
Michael îi cheamă pe toți în sala de ședințe și le spune că are un mesaj foarte important.
-Azi e ziua de naștere a lui Eminescu. Nu putem s-o lăsăm să treacă așa. E momentul să-l celebrăm pe poetul nostru național, pentru că, fără poeziile lui despre codru, n-am mai fi avut de unde să tăiem copaci ca să facem hârtia pe care o vindem acum.
-Michael, ziua lui Eminescu a fost ieri, pe 15 ianuarie, intervine Pam.
-Știu, dar eu abia acum am aflat. Mai bine să-l sărbătorim mai târziu decât niciodată. Hai să nu mai pierdem timpul și să-l comemorăm pe poet! Repede, spuneți-mi ce amintiri aveți din școală despre Eminescu!
Chicotind, Kevin ridică mâna.
-Kevin, spune tu!
-Eu aveam un coleg de clasă cu părul vâlvoi, pe care toată lumea-l poreclea Eminescu.
-Nu cred că se pune.
-Dar, Michael, e o amintire din școală și e despre Eminescu.
-Altcineva. Mai are cineva amintiri despre poetul nostru național? Jim!
-Eu am fost la liceul Eminescu.
Dwight se strâmbă și se întoarce disprețuitor spre Jim:
-A zis amintiri din școală, nu din liceu.
-Nu contează. Oricum, eu am făcut clasele V-VIII tot la liceu.
Michael intervine împăciuitor:
-Nu e cazul să vă certați din cauza lui Eminescu. Eminescu ar trebui să fie ne unească, nu să ne dezbine. Dwight, vrei să mai zici ceva?
-Da, Michael. Aș vrea să nu uităm că Eminescu a fost nu doar poet.
-Corect, bravo! A fost și iubitul Veronicăi Micle.
-Voiam să spun că a fost și ziarist.
Dwight, vorbind la cameră: Îmi place să fac o distincție clară între poetul Eminescu și gazetarul Eminescu, cu toate opiniile lui politice vehemente. Eu sunt un mare admirator al gazetarului Eminescu, pe care ar trebui să-l iertăm pentru toate poeziile alea siropoase pe care le-a scris. La serbarea din clasa a patra, când învățătoarea mi-a cerut să recit ceva din Eminescu, eu am învățat pe de rost un editorial din Timpul în care acuza starea deplorabilă a boierimii de la noi, care avea origini grecești și bulgare. Ce s-a întâmplat pe urmă? M-a pus să repet clasa a patra. Atât de mult i-a plăcut. Practic, a cerut un bis.