Ahile trebuie să fi avut o copilărie interesantă. La școală era terorizat de niște colegi mai mari care-i dădeau numai la călcâi. Dacă făcea figuri, îl băgau cu călcâiul în veceu și trăgeau apa.
Ahile apărea des cu câlcâiul vânăt, iar dacă diriginta îl întreba ce-a pățit la călcâi, el ridica din umeri și spunea că a căzut pe scări.
La chimie, era ascultat des, iar când profa se enerva, îl dădea cu călcâiul de tablă, poate așa îi întră-n cap formulele alea.
Odată, a ajuns la Urgențe pentru că bătea niște cuie și și-a dat cu ciocanul peste călcâi. A avut mare noroc, medicii i-au spus că își putea pierde călcâiul, atât de grav era.
Într-o noapte, mergea singur pe stradă și niște golani i-au pus cuțitul la călcâi și i-au zis că-l taie dacă nu le dă lănțicul de la gât. Precaut, Ahile a renunțat la bijuterii. Amenințările însă au tot planat asupra călcâiului, până când un prieten i-a zis că poate n-ar fi o idee rea să se-ncalțe.